La KUKI Fine Jewelry, experiența clientului începe cu o echipă bine coordonată.
Căutăm un/o Șef de tură care să coordoneze activitatea celor 3 magazine KUKI din Chișinău și să contribuie la dezvoltarea unei echipe de aproximativ 12 consultanți în vânzări.
Este un rol potrivit pentru o persoană care știe să țină aproape și oamenii, și rezultatele: să organizeze, să ofere direcție, să urmărească performanța și să intervină atunci când lucrurile au nevoie de claritate.
Vei colabora direct cu fondatorul companiei și vei avea autonomie în organizarea activității magazinelor.
Ce vei face
- vei coordona activitatea operațională a celor 3 magazine;
- vei organiza activitatea echipei de consultanți în vânzări;
- vei planifica programele de lucru și vei urmări buna funcționare a magazinelor;
- vei monitoriza KPI-urile și rezultatele de vânzări;
- vei organiza ședințe și instruiri pentru echipă;
- vei oferi feedback și vei sprijini dezvoltarea profesională a colegilor;
- vei urmări respectarea standardelor de deservire, merchandising și prezentare a produselor;
- vei gestiona situațiile mai dificile în relația cu clienții;
- vei colabora cu celelalte departamente pentru ca activitatea magazinelor să funcționeze coerent.
Căutăm o persoană care are
- experiență în coordonarea unei echipe în retail;
- capacitatea de a organiza eficient oameni, sarcini și procese;
- orientare către rezultate și experiență în lucrul cu indicatori de performanță;
- abilități bune de comunicare și leadership;
- inițiativă, responsabilitate și capacitate de decizie.
Experiența în retail premium, fashion sau luxury constituie un avantaj.
Ce oferim
- salariu de la 14.000 MDL brut + bonus în funcție de atingerea targetului de vânzări;
- angajare oficială și salariu achitat la timp;
- reducere la produsele KUKI Fine Jewelry;
- colaborare directă cu fondatorul companiei;
- autonomie și spațiu pentru implementarea ideilor proprii;
- oportunități reale de dezvoltare profesională;
- un mediu de lucru elegant, cu standarde clare și orientare spre calitate.
Program de lucru
10:00 – 19:00
- duminică – joi
sau
- marți – sâmbătă
Activitatea se desfășoară în cele 3 magazine KUKI Fine Jewelry din Chișinău.
Cum aplici
Dacă ai experiență în retail și îți dorești un rol în care să poți coordona o echipă, influența rezultatele și contribui direct la dezvoltarea unui brand premium, trimite-ne CV-ul:
job.consultinglab@gmail.com
068 009 330
P.S. După aplicare, verifică e-mailul, inclusiv folderul Spam. Vei primi un mesaj din partea HR Consultinglab privind candidatura și prelucrarea datelor cu caracter personal.